Conclusions and recommendations

Universitatea din București în colaborare cu Universitatea din Oslo desfășoară studiul Etnografia Tranzițiilor la Deținuți ce are ca obiectiv înțelegerea procesului de reintegrare din perspectiva subiectivă a persoanelor private de libertate. Rezultatele studiului au permis identificarea unor principii și teme privind favorizarea procesului de intoarcere in libertate.

Prin prezenta adresă vă rugăm să aveti in vedere concluziile extrase din acest studiu si sa le includeti in eventualele acte normative.

I. În raport cu detenția:

  1. Mulți deținuți consideră experiența încarcerării ca fiind traumatică și parțial injustă.
  2. O parte dintre deținuți raportează abuzuri și infracțiuni ce au loc pe durata detentiei.
  3. Cei mai mulți deținuți nu consideră activitățile de reintegrare ca fiind utile după liberare. Unii consideră programele ca fiind făcute superficial sau cu o implicare minimală atât din partea deținuților cât și a personalului penitenciar.
  4. Cursurile de calificare profesională nu sunt adaptate la cererea de pe piața muncii.
  5. Mulți deținuți raportează nerespectarea drepturilor în timpul detenției (cele mai multe plângeri sunt în raport cu accesul la servicii de sănătate, nerespectarea reglementărilor cu privire la spațiul de detenție și baza materială). Există câteva exceptii, neexistând plângeri legate de încălcarea dreptului de a fi vizitat, de a vorbi la telefon cu familia sau de a munci.
  6. Capacitatea spațiului penitenciar este depășită în raport cu nevoile de bază minimale ale unui deținut: spațiu, hrană, intimitate, acces la educație și programe.
  7. Unii deținuți consideră că nu li se poate asigura sprijin în raport cu o stare de vulnerabilitate (protecție fizică, sănătate).
  8. Rareori deținuții își asumă faptele pentru care au fost condamnați, altfel decât sub forma pedepsei cu închisoarea. Fie ei nu își îndeplinesc obligațiile civile, fie nu își asumă responsabilitatea morală în raport cu activitatea infracțională.
  9. Deținuții consideră că prețurile magazinului din penitenciar sunt exagerate în raport cu media pieței pentru aceleași produse.
  10. Incertitudinea datei de liberare îi împiedică pe deținuți să-și pregătească o strategie post-liberare.
  11. Nu există reglementări clare cu privire la stabilirea datei instanței de judecată după ce deținutul a fost discutat de comisia de propuneri pentru liberare condiționată. Unii așteaptă 10 zile, alții 30, și unii chiar 2-3 luni. Nu există un termen echitabil pentru toți.


II. În raport cu perioada post-detenție

  1. Cei mai mulți deținuți se liberează din penitenicar cu banii de transport (2,6 RON pentru cei din București).
  2. Sunt foarte puțini cei care dispun de sume în contul de liberare ca urmare a muncii pe perioada detenției.
  3. Liberarea se realizează efectiv la ore târzii ale după-amiezei, moment nepotrivit mai ales în lunile de iarnă, când deținuții au dificultăți în a ajunge la domiciliu. Uneori aceștia au de parcurs distanțe lungi până la domiciliu, chiar de peste 100 de kilometri (ex. București – Roșiorii de Vede). Unii dintre ei nu au haine potrivite pentru sezonul în care se liberează (ex. încălțăminte și îmbrăcăminte de iarnă).
  4. Cei mai mulți foști deținuți sunt într-o stare de precaritate extremă, în particular cei de etnie romă.
  5. Pentru 95% dintre foștii deținuți Statul este fie absent, fie nepăsător în ce privește nevoie lor.
  6. Cei mai mulți dintre foștii deținuți raportează neîncredere în ceea ce privește Statul.
  7. Sunt foarte puțini foști deținuți care se adresează autorităților sau instituțiilor statului pentru a-și rezolva problemele cu locul de muncă, adăpost sau resurse financiare.
  8. Cei mai mulți foști deținuți au convingerea că nimeni nu le va acorda nicio șansă de a se angaja (aceasta poate fi și o formă de auto-stigmatizare).
  9. Cei mai mulți dintre foștii deținuți se așteaptă să fie marginalizați de către societate.
  10. Chiar și în rarele ocazii în care vor să solicite ajutorul Statului, acestia nu știu unde și cum să procedeze.
  11. Familia și alte rețele sociale informale joacă un rol esențial în prima perioadă de după detenție, oferind fostului deținut un sprijin moral și financiar.
  12. Romii par a se bucura de o structură a solidarității mult mai solidă decât românii, dar au resurse mult mai puține.
  13. În primele 2-4 săptămâni după liberare detinutii sunt preocupați de refacerea legăturii cu familia și revenirea după experiența traumatică a închisorii.
  14. În primele 2-4 saptamani foștii deținuți au o mobilitate redusă.
  15. După 2-4 săptămâni foștii deținuți își doresc să devină autonomi din punct de vedere economic. Au șanse să reușească dacă au sprijinul familiei și a rețelei informale.
  16. De regulă, au la dispoziție în jur de 2 săptămâni să reușească – dispun de resurse puține.
  17. Sunt puțini deținuți care au nevoie de ajutor în ceea ce privește adăpostul, dar ei reprezintă, în același timp, o categorie foarte vulnerabilă.
  18. Nu există nicio monitorizare a foștilor consumatori de droguri după liberare sau programe/activități cu aceștia. Comunitățile terapeutice își încetează activitatea la liberare, activitate care nu este preluată de nimeni din exterior. Neexistând un program after-care pe care mediul instituțional carceral să-l adopte, personalul penitenciar ține legătura telefonic sau prin intermediul Facebook cu foștii rezidenți care doresc acest lucru.
  19. Deținuții care părăsesc penitenciarul cu boli grave (SIDA, hepatită) nu sunt luați în evidența niciunui medic, deoarece nu au asigurări medicale și nici medic de familie.
  20. O parte dintre deținuți deplâng lipsa cardului de sănătate și imposibilitatea de a accesa servicii medicale gratuite în lipsa angajării cu acte.


III. În legătură cu locul de muncă

  1.  Statul este quasi-absent din discursul sau strategiile foștilor deținuți.
  2.  Predomină convingerea că statul nu îi va ajuta oricum.
  3.  Romii par mai antreprenoriali decât românii în ceea ce privește ocuparea.
  4.  Cei mai multi foști deținuți se îndreaptă spre o economie informală sau gri – angajare fără forme legale, nivel minim de venituri.
  5. Chiar daca unii reusesc să își găsească de lucru, veniturile generate sunt cu mult sub necesarul lor zilnic, ceea ce le alimentează sentimentul de zădărnicie și neputință (inwork poverty).
  6. Lipsa de perspective și lipsa unui grup de sprijin (familie, biserica, scoala, prieteni) îi demotivează și îi îndreaptă spre o carieră infracțională.
  7. Familia și prietenii au un rol cheie în a oferi informații despre locurile de muncă vacante și a garanta pentru foștii deținuți. De asemenea, uneori foștii angajatori au un rol important, având în vedere ca o parte dintre foștii deținuți se întorc la fostul loc de muncă.
  8. În general, nu știu unde să caute de lucru (nu folosesc portalurile de job-uri sau Internetul).
  9. Mulți deținuți nu au acte de identitate.
  10. Cei mai mulți foști deținuți au studii puține și calificări insuficiente sau deloc pentru a-și găsi locuri de munca decente.
  11. Cei mai multi dintre foștii deținuți sunt analfabeți în ceea ce privește IT-ul, excepție făcând cei tineri care știu să acceseze rețelele de socializare.
  12. Cele mai multe domenii în care își găsesc de lucru sunt: construcții, amenajări, reciclare/salubritate, transport, spălătorii de mașini si agricultură.
  13. 1/3 din participanti are ca obiectiv emigrarea.
  14. Multora dintre foștii deținuți le este teamă să caute un loc de muncă, pentru că au convingerea că vor fi refuzați din cauza cazierului judiciar.
  15. Uneori foștilor deținuți le este cerut cazierul judiciar acolo unde legea nu prevede.
  16. Mulți deținuți lucrează (mai ales în prima perioadă după liberare) fără acte (la negru). Acest tip de muncă prezintă câteva riscuri, care culminează cu nerecunoașterea activității prestate, remunerație diferită de înțelegerea inițială, instabilitate ocupațională sau forme de exploatare în muncă. Pe termen lung, ei nu au acces la pensii.
  17. Cum mulți deținuți lucrează fără acte (la negru), nu pot accesa servicii medicale.
  18. Mulți se confruntă cu instabilitate ocupațională, trecând prin cel puțin două locuri de muncă în perioada de un an de la liberare.
  19. Pentru cei care lucrează în domeniul construcțiilor, angajarea e condiționată de durata unui proiect. Din aceasta cauză, mulți au perioade lungi de inactivitate și lipsa de remunerație între proiecte, în special în sezonul rece când sunt mai puține lucrări disponibile.
  20. Cei mai mulți nu au o narațiune ocupațională (occupational narrative) în raport cu care să se definească sau care să le ghideze căutarea unui loc de muncă post-liberare. Astfel, ei nu caută un loc de muncă, ci se vor plia pe ce găsesc la momentul respectiv.
  21. Antreprenoriatul este câteodată o formă de șomaj deghizat/ascuns. Trebuie stabilit în ce măsură alegerea de a deveni antreprenor e lucrativă din punct de vedere financiar sau un răspuns la imposibilitatea de a găsi un loc de muncă.


IV. În legătură cu resursele financiare:

  1. Cei mai mulți deținuți se liberează din penitenicar cu banii de transport (2,6 RON pentru cei din București).
  2. Cei mai mulți nu au fonduri pe perioada detentiei.
  3. Cei mai multi foști deținuți se bazează pe resursele familiei sau ale grupurilor de prieteni, punând o presiune și mai mare pe resursele puține ale acestora.
  4. Cei mai mulți deținuți știu despre ajutorul social, însă știu că procedura de accesare a acestuia este anevoioasă și nivelul este total nesatisfăcător. Accesarea acestor servicii poate dura și câteva luni, descurajând astfel potențialii beneficiari.
  5. Lipsa resurselor financiare până la primul salariu îi plasează pe foștii deținuți într-o poziție de vulnerabilitate extremă în fața tentațiilor și nevoilor zilnice.
  6. Lipsa unui grup de sprijin (familie, biserică, prieteni, colegi de muncă etc.), a unui fond de siguranță sau a unui venit favorizează comiterea unor noi infracțiuni.
  7. Deoarece mulți fost detinuti nu au contracte de muncă legale, nu pot accesa credite pentru îmbunătațirea condițiilor precare de locuire și nici nu-și pot asigura o previzibilitate financiară în cazul unei nevoi imediate. Totodată ei nu pot beneficia de anumite servicii medicale.

Dacă doriți să solicitați mai multe informații sau să participați la dezbaterile organizate în cadrul proiectului Etnografia Tranzițiilor la Deținuți vă rugăm să ne comunicați la adresa idurnescu@gmail.com. În speranța unei colaborări și a unui dialog pentru a soluționa aspecte privind reintegrarea în societate a fostelor persoane private de libertate, vă mulțumim pentru acordarea timpului dvs. pentru a parcurge observațiile principale ale studiului. Proiectul de cercetare este finantat din Fondul Norvegian EEA prin Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica. Pentru mai multe detalii, va rugam sa consultati site-ul proiectului: www.reentry.eu.

Cu deosebită considerație,
Prof. Univ. Dr. Ioan Durnescu
Director de proiect
Universitatea din Bucuresti
Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala